sâmbătă, 25 decembrie 2010

Statistici vizitatori primele pozitii pe GOOGLE

AOL a publicat o bază de date din care reiese de câte ori au dat click oamenii pe fiecare poziţie din clasament. Baza de date era destul de mare ca să putem generaliza, dar bineînţeles că întotdeauna vor fi nişte diferenţe în funcţie de cuvintele cheie.

Chiar la început a reieşit faptul că 70% dintre vizitatori aleg pagini de pe lista organică (cele care se găsesc în partea stângă a listei de rezultate) şi numai 30% dau click pe anunţurile plătite care se află în partea dreaptă a listei de rezultate.

În momentul de faţă pe noi ne interesează lista gratuită, naturală, deci pe aceasta o abordăm mai pe larg. După statistică, din cei 70%, 90% din vizitatori aleg o pagină web de pe prima pagină a rezultatelor căutării, adică din primii 10 şi din 10 vizitatori numai 1 răsfoieşte mai departe (la următoarele 990 de rezultate),ca să se uite şi la următoarele rezultate, eventual să şi viziteze o pagină web dintre acestea.

Dintre primele 10 rezultate 47% dintre oameni decid să viziteze prima poziţie. Atenţie! Primul câştigă 47%! Incredibil! Al doilea faţă de acesta beneficiază numai de 14%, iar al treilea primeşte 10% din voturi. Primii trei încasează total 71%, deci cei 7 care au mai rămas pe prima pagină sunt aleşi numai de către 29% din numărul total al vizitatorilor.

Eu am rămas şocat când am văzut cât de mult contează să fii în primii trei. M-am gândit eu că contează mult, dar nu am crezut că este chiar aşa de mare diferenţa între primii trei şi restul, până când nu am citit statistica.

Merită calculat! Dacă se caută de 1000 de ori pe zi după un cuvânt cheie (aceasta putem să vedem cu ajutorul Adwords, despre asta a fost vorba în prima lecţie), atunci dintre 1000 de vizitatori câţi se distribuie teoretic pentru fiecare poziţie din clasament.

Deci 1000 de căutări. 70% dintre aceştia aleg lista organică, iar astfel rămân 700. 90% din aceşti 700 de vizitatori rămân pe prima pagină a rezultatelor, adică 630 de vizitatori rămân pentru primele 10 poziţii.

Din 630 de vizitatori, dacă rotunjim, prima pagină primeşte 296, al doilea 88, al treilea 63, iar celor 7 care mai sunt pe prima pagină, li se distribuie 183 de vizitatori.

Nu trebuie să vă necăjiţi dacă site-ul dumneavoastră nu figurează în primele trei locuri în clasamentul unui cuvânt cheie, pentru că în statistică a fost vorba despre un singur cuvânt cheie şi site-ul dumneavoastră nu este optimizat numai după un singur cuvânt cheie, ci după mult mai multe.

Merită să vă jucaţi puţin cu cifrele, ca să vă daţi seama în funcţie de interes şi poziţie în clasament câţi vizitatori puteţi să aşteptaţi. Aceste cifre sunt preluate dintr-o statistică, nu se pot generaliza pentru toate cazurile, pentru că de exemplu aceste rezultate arată cu totul altfel deja şi în clipa în care nu apar anunţuri plătite pentru un anumit cuvânt de căutare.

Datele din acest articol sunt mai profund abordate în carte, dar sper că deja şi din informaţiile cunoscute până acum reiese din ce cauză merită să ne ocupăm cu optimizarea pentru motoarele de căutare şi de ce se merită să obţinem locuri cât mai bune în clasamente.


sursa

seowebtools.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu